A devenit o axiomă faptul că în Romania nu poţi începe un drum nou, fără să guşti din plin amărăciunea şi stricnina eşecului total. Pentru a putea exista un nou început în această ţară, trebuie ca dezastrul să fie total, iar vechiul sistem să plesnească din toate încheieturile, ducând la groapa de gunoi obiceiurile, apucăturile şi perceptele după care  s-a lucrat înainte.

Avem în faţă, pentru demonstrarea acestei teorii, exemplul fotbalului românesc în general şi al echipei naţionale în particular, pentru a înţelege de ce trebuie mai întâi ca noi să ne ducem dracului, ca să existe o speranţă de mai bine pe mai târziu.

Ani de-a rândul, în campionatul românesc de fotbal, au existat nişte reguli şi legi paralele cu cele enunţate oficial, competiţia derulându-se pe bază de şpăgi, reciprocităţi, trocuri cu meciuri trucate la schimb cu bani negri, arbitraje schimonosite şi penibile, cultivarea unor grupuri de cretini şi neadaptaţi sociali, aşa-zisele galerii, ca factor de presiune în derularea acestui fenomen. În acest campionat, jocul propriu-zis al echipei şi valoarea individualităţilor nu mai avea nici o importanţă, din moment ce oameni ca Borcea, Copos, Pădureanu, Dragomir, Ştefan zis Pinalty şi evident clanul Becali cu toţi verii şi nepoţii făceau regulile. De zeci de ani, soarta trofeelor era hotărâtă prin adevărate ,,balete tematice” şi spectacole de ,,teatru profesionist”, regizate de câtre vedete media de teapa celor pomeniţi mai sus. Cu sprijinul evident al televizunilor comerciale şi prin prestaţia isteric-cretinoidă a comentatorilor sportivi, având ca vărf de lance reporteriţe şi ,,prompteriţe”, evident decerebrate şi analfabete, noi modele sociale s-au creat în conştiinţa socială românească. Frumuseţea milenară a activităţii sportive, prin care individul practică şi admiră însuşiri morale cum ar fi ambiţia, dorinţa de autodepăşire, fair play-ul, prietenia, altruismul, generozitatea şi spiritul de luptă, a fost înlocuită.

Astăzi un copil nu intră pe un teren de fotbal pentru că este motivat de tot ceea ce am enumerat mai sus, ci pentru a ajunge cu orice preţ, cât mai rapid şi fără nici un scrupul, la modelul inoculat de mass-media românească. Acela al fotbalistului plin de bani, care aruncă cu sute de euro în cluburi sau discoteci după curve şi manelişti, al celui care defilează prin faţa reporteriţelor, cu balele curgând, în limuzine cât un vapor, războinicul analfabet celebrat de patroni dansînd din buric şi ovaţionat de către gloate de brute guturale şi violente.

Această transfigurare a unui sport frumos, realizată cu ,, ajutorul” mass-mediei sportive şi a societăţii noastre tolerante, la infracţionalitatea agresivă, a dus la două rezultate. Primul şi cel mai trist, a fost că oamenii serioşi şi civilizaţi, care reprezintă majoritatea în această ţară, oricât ar încerca să ne convingă de contrariu televiziunile comerciale, s-au îndepărtat de acest sport şi astfel calitatea umană a ,, oamenilor din fotbal” s-a localizat în zona demisolului. Al doilea rezultat a fost că pe plan internaţional echipele româneşti de club, precum echipa naţională, nu au mai contat absolut deloc cu excepţia unor rezultate întâmplătoare. Şi asta pentru că fotbalul mondial, oricât este de ,,industrializat” poartă în ADN-ul său sămânţa corectitudinii, a performanţei şi a frumosului fără de care nu ar putea fi exploatat şi vândut. În această lume, Borcea, Becali, Iancu & Co nu au ce căuta cu ,,strategiile” şi bălăcăreala lor, ei sunt băgaţi în seamă doar dacă prezintă nişte echipe competitive.

După cum am văzut, în sezonul trecut, echipele româneşti de club au ieşit in corpore din primul tur, contraperformanţă nemaiîntâlnită, iar excepţia Clujului din Liga Campionilor a confirmat că echipele româneşti sunt acolo ciuca bătăilor.

Cât despre echipa naţională, ce să mai vorbim? Piţurcă şi al lui clan de interlopi a nivelat cu buldozerul aroganţei şi incompetenţei orice posibilitate de performanţă şi  ne-am făcut de râs în faţa unor echipe cu arii de selecţie cât al unui sector din Bucureşti.

Iată că ,,excentricităţile” unor şcolii de fotbal private, precum şi eforturile nebăgate în seamă la nivel de juniori, combinate cu arestările şpăgarilor din arbitraj, au dus la schimbări benefice în acest an. Toate acestea, combinate cu ascensiunea unei generaţii de antrenori tineri şi de bun simţ, ce au început să fie lăsaţi în pace de patronii constrânşi de obţinerea unor rezultate absolut necesare pentru acoperirea investitiilor, au dus la schimbarea climatului în fotbalul românesc.

Chiar dacă nu avem cel mai tare campionat, vorba lui Mitică, avem unul de calitate medie, onest şi cu mecanismele funcţionale care permit afirmarea unor tinere talente, fapt care a permis obţinerea unor rezultate. Nu sunt extraordinare, dar sunt bunicele, dătătoare de speranţă şi au marea calitate de a fi adevărate.

Iar după meciul cu Franţa de sâmbătă, la capitolul echipă naţională este evident că am început un alt capitol. Nu suntem noi buricul Europei, dar avem satisfacţia să avem o echipă muncitoare, talentată şi condusă de un gentleman ce a inoculat un spirit de echipă minunat.