Ajunși joi seara în Machester după ce ne-am cazat, am ieșit în vizită să ne obișnuim cu atmosfera și cu gustul berii pe o vreme destul de potrivnică pentru o asemenea cercetare; o oră ploaie una de soare, zece minute de răpăială apoi alte zece de soare cu dinți. În fine, concluzia este că o bere bună se poate bea pe orice vreme!

Sâmbătă dis de dimineața, cu trei ore înainte de meci, ne-am dus către stadionul Old Trafford pentru a căsca gura. Nu am fost câtuși de puțin printre primii iar odată ajunși în preajma stadionului am fost martorii unui debit constant de spectatori care creștea de la un minut la altul. Până aici nimic nou, am fost și pe stadioanele românești înainte de câte un mare derby și fanii sau simpli spectatori au același obicei de a veni cu câteva ore înainte, pentru a intra în atmosferă. Însă de aici, asemănările se cam termină.

Fiecare spectator, fără excepție, poartă pentru acest eveniment câte un accesoriu vestimentar prin care dorește să transmită faptul că face și el parte din marea familie a fanilor lui Manchester United. Majoritatea își poartă tricoul roșu cu mândrie tras peste cămașă, bluză sau pe sub geaca la care te obligă temperatura de 6 grade peste 0 de afară. Fularele în culorile clubului sunt peste tot, în general la gâturile fanilor sau aruncate pe umăr dar ele pot fi văzute și la geamurile clădirilor din zonă alături de steagurile clubului ce flutură în vântul rece al amiezii sau legate la ghidonul bicicletelor sau de cărucioarele în care viitori fani își fac plimbarea zilnică împreună cu mamele sau bunicile lor echipate deasemeni în echipamentul clubului. Căciuli, geci, paltoane, genți, treninguri, șepci sau insigne cu diavolii roșii se scurg de peste tot dând mulțimii care le poartă un aer sărbătoresc și spectaculos.

Iar pentru cei care nu poartă nici un dintre aceste accesorii, timpul nu este pierdut: peste tot chioșcuri, corturi sau vânzători ambulanți doresc să-ți corecteze această neglijență oferindu-și spre vânzare tot arsenalul unui suporter bine echipat. Pe trotuarul din stânga un vânzător costumat într-un fel de Batman cu aripioare în timp ce răcnește la clienți lasă să i se citească mesajul de pe piept ,, Who need a Batman?, We have Robin!”. Alături, într-un cort cu zeci de tricouri inscripționate remarcăm două dintre ele: pe primul, un drac roșu cu furca ucide un cormoran, faptă atestată cu mândrie de inscripția de deasupra desenului ,, I’d rather walk alone” iar pe al doilea Erik Cantona rânjește satisfăcut într-o poză marțială ce-l face să semene cu un cocoș cu penele umflate.

Ajunși aproape de stadion, vedem cu nedumerire o coadă imensă în fața unui pub cu un nume straniu ,,The Bishop” astfel că, curioși nevoie mare, ne punem și noi la coadă. Din pub, despre care aflăm de la cei de la coadă că este pub-ul galeriei, se aud cântece mobilizatoare de-o intensitate care ar face de rușine motoarele unui avion cu reacție. Cele patruzeci de minute de așteptare trec ca un fum în veselia celor care stau la coadă. Prietenoși și veseli, cântând la cea mai mică ocazie chiar dacă posedă sau nu o voce rezonabilă, suporterii lui Manchester vin ca la o sărbătoare iar aceasta începe cu mult înainte de fluierul arbitrului și se termină seara târziu într-un pub cântând alături de prietenii de zi cu zi.

Odată ajunși la intrare observăm că în pub au dreptul să intre exact atâtea persoane câte ieșeau! Acest lucru fiind vegheat cu scrupulozitate de un steward, a trebuit să ne înarmăm cu răbdare până când doi cetățeni veseli și roșii în obraji au părăsit pub-ul cântând cu entuziasm. Odată ajunși înăuntru, din cauza bulucelii și a freneziei cu care se cânta în jurul unui dirijor ce vădea și talente de tenor ne-a luat cam o jumătate de oră să ajungem la bar ca să ne luăm o bere. În tot acest timp am ascultat toate imnurile dedicate lui Cantona ,, The King”, lui Mat Busby, Ole Gunnar Solskjaer, Paul Scholes, Ryan Giggs, Beckham și evident Robbie van Persie. Lucru destul de ciudat pentru noi, Robie van Persie, cel care venise de doar două luni la Manchester după ce dăduse în cariera lui o căruță de goluri actualei sale echipe părea să fi fost îmbrățișat fără nici un resentiment de fanii lui Manchester United. Cel puțin după frecvența cu care noul său imn, avea deja unul!, era cântat de suporterii aduși în extaz de un tenorul-șef de galerie care în timp ce bea o bere cocoțat pe tăblia de pe bar, dădea tonul la cântec și la intensitatea lui. Deși existau toate ingredientele pentru un scandal; alcool, o mulțime de suporteri fanatici ce-și cântau cu patimă imnurile, nici urmă de polițiști și totuși nimic din atmosferă din pub nu putea să te ducă cu gândul la agresivitate.

Sunt niște proști englezii ăștia! Nu tu o mardeală, nu tu niște scaune rupte aruncate în capul jucătorilor, așa cum am auzit că au făcut fanii români la derby-ul de duminică între Steaua și Dinamo. Nimic din toate acestea! Iar capacul comportamentului lor incalificabil, pentru un spectator român, a fost pus când am văzut trecând pe holurile din spatele tribunei unde stă galeria lui United două perechi mai în vârstă îmbrăcate în echipamentul lui Arsenal. În loc să le dea o bătaie soră cu moartea, cei din galerie au ciocnit berile cu ei apoi au cântat la mișto cu dedicație pentru Arsene Wenger ,, This night we will sleep în your bed”!

După ovațiile ce au depășit limita de suportabilitate a urechilor la o simplă pomenire a numelui lui van Persie am dedus că, întradevăr, noul zeu de pe Old Trafford este Robin. Spun zeu pentru că toată lumea știe că fanii lui MU au un singur Dumnezeu; pe Sir Alex Ferguson! Dealtfel, numele său este scris cu litere imense deasupra Tribunei a II-a unde toată lumea poate citi STAND ALEX FERGUSON.

Nu am să povestesc despre meci pentru că cine era interesat s-a uitat la televizor iar cine nu a fost interesat cu siguranță nu ar fi curios de cronica meciului cu mine în rol de cronicar. Pot să mai spun doar atât, sărbătoarea a început imediat după marcarea primului gol al lui United de către, cine altcineva?, Robin Batman van Persie.