Harvey Weinstein și scandalul ,,Sexual harassment” – consecințe –

Joi, 5 Octombrie 2017, celebrul cotidian ,,The New York Times” publică un articol cuprinzând o serie de mărturii ce par să probeze faptul că, timp de decenii, mogulul media Harvey Weinstein este un prădător sexual de mare calibru. Printre acuzații cele mai inofensive sunt cele referitoare la obligarea victimelor de a-l privi dezbrăcat și a-i face masaj dar, pe măsură ce mărturiile curg, violul, șantajul sexual și amenințările par să devină metodă de lucru pentru fostul co-fondator al Miramax și actualul proprietar al The Weinstein Company.

            ,,Sunt Harvey Weinstein – știi ce pot face eu. Sunt un om cu mari resurse. Am ochii și urechi peste tot! Un singur telefon și ești terminat(ă)!” Cu această frază încheia orice reproș sau discuție referitoare la incapacitatea de a-și ține nădragii pe el în preajma unei femei cel ale cărui producții au primit mai mult de 300 de nominalizări la Oscar și au câștigat prețiosul trofeu de 81 de ori în ultimii 38 de ani. În săptămânile dinaintea dezvăluirii mogulul a încercat să împiedice publicarea anchetei prin toate metodele uzând de influența sa în Creative Artist Agency, companie influentă ce manageriază nume sonore din industria de entertainment. Nereușind să mai impresioneze pe nimeni din stolul de păsări speriate în care s-au transformat foștii lui prieteni de castă, el ajunge să liciteze disperat până la suma de 1 milion de dolari oferite drept compensație  pentru tăcerea actriței Rose McGowan care anunțase că își va publica memoriile sale în care-l acuză pe magnat de hărțuire sexuală. Din păcate pentru el și din fericire pentru numeroșii săi dușmani, Weinstein eșuează în toate demersurile sale. Articolul, ,,betonat” de mărturii și probe ale victimelor sale, apare în ziarul ce a obținut de-a lungul vremii 122 de premii Pulitzer pentru reportajele sale și perforează blindajul aparent inexpugnabil al durului Harvey.

            Descumpănit, în prima fază, macho-ul amenință prin avocații săi că va da în judecată gazeta dar, după o zi, se răzgândește brusc când vede proporțiile tsunami-ului care se apropie. Are o tentativă de disculpare și lansează un comunicat bâlbâit prin care ,,își asumă o oarecare vinovăție pe care o resimte pentru suferințele pe care le-a provocat”, respingând totuși cu indignare acuzațiile de viol, apoi dispare din peisaj spunând că se retrage ,,o vreme” din bussines și pleacă să se trateze cu un terapeut. Odată cu plecarea lui, propria-i companie declară public că tratează toate aceste acuzații ,,extrem de serios” și anunță că va începe o anchetă internă. Apoi, în zilele următoare, zăgazurile cerului se rup iar presa americană este potopită de un munte de confesiuni, declarații și mărturisiri unde alături de cohorte de actrițe necunoscute sau neîmplinite se ivesc totuși nume grele din showbiz-ul american cum ar fi: Meryl Streep, Judi Dench, Angelina Jolie sau Gwyneth Paltrow. Și fiecare dintre ele au câte o poveste despre Harvey, o cameră de hotel, mult alcool și presiuni sexuale însoțite de diverse promisiuni de beneficii în carieră pentru femeile care se opun insistențelor lui. Unele reușesc, altele nu dar, în esență, acuzațiile seamănă izbitor între ele.

            Treptat, de-a lungul săptămânilor următoare, acest caz de hărțuire sexuală care produce anchete ale polițiilor din Regatul Britanic și Statele Unite, și care transformă reputația ultrapremiatului producător și a companiilor sale într-o găleată ciuruită, se transformă la nivel mediatic într-un Ice Bucket Challange tipic american. Campania de conștientizare a celor suferinzi de scleroză laterală amiotrofică, boală de care suferă și Stephan Hawking, consta într-o donație, de regulă simbolică, și vărsatul pe cap al unei găleți pline cu apă și gheață în fața unui dispozitiv de filmat care să transmită lumii că eroul, tremurând și cu pielea de găină, se alătură și el vedetelor planetare pentru o clipă de celebritate. Același mecanism se declanșează cu ajutorul rețelelor sociale odată cu apariția haștag-ului ,,Me too” prin care actrița Alyssa Milano îndeamnă femeile să-și împărtășească lumii poveștile lor.

            Rând pe rând, vedete din diverse medii cad victime dezvăluirilor mai mult sau mai puțin probate. Ben Affleck, Kevin Spacey, Steven Seagal, Lars von Tryer, comediantul Louis C.K., Mark Halperin de la ABC News, politicianul John Conyers, fostul primar din San Diego Bob Filner, ministrul apărării din U.K. Michael Fallon împreună cu o cohortă de celebrități americane și internaționale sunt nevoiți să bea din cupa amară a oprobiului public, sunt obligați să demisioneze sau sunt pur și simplu dați afară și excluși din activitatea lor de către organizațiile profesionale de care aparțin. Toate acestea se petrec într-o atmosferă de vânătoare de vrăjitoare în care fiecare nume celebru pus pe tapet de către o nouă dezvăluire este întâmpinată de către presă cu mânie proletară ce nu permite o prezumție de nevinovăție. Fără vreo hotărâre judecătorească, fără ca în imensa lor majoritate să fie confirmate de vreo anchetă a unei autorități sau instituții, fapte și povești de acum trei, cinci, zece ani, ba chiar două decenii în cazul lui Dustin Hoffman, neprobate și având la bază o declarație apărută din senin duc la distrugerea unor cariere sau, mai rău, la sinucidere precum în cazul politicianului galez Carl Sargeant.

            Care ar putea fi consecințele acestui scandal pentru viitor și în ce măsură societatea americană, și nu numai ea, se va schimba?

            Spiritul stângist care predomină în presa americană nu a lăsat prea mult loc de întors pentru modul de interpretare al acestui caz. Ziariștii arondați în jurul NPR ( National Public Radio) un bastion al liberalismului (în cheie de lectură românească liberalismul american se citește stângism) afirmă ritos despre cazul Weinstein că a devenit un punct de cotitură în ceea ce privește modul de receptare al comportamentului sexual impropriu de către publicul american. Beneficiul încrederii, susțin ei, s-a basculat de la acuzații ce prezentau încredere și admirație prin statutul de figuri publice către acuzatorii lor chiar dacă aceștia sunt necunoscuți și devin faimoși doar prin intermediul acuzațiilor lor. Dând dovadă de o doză monumentală de cinism, stânga liberală, după ce a încălecat valul și a orchestrat cu ajutorul rețelelor sociale vânătoarea de vrăjitoare, justifică acest punct de cotitură prin efectul obținut asupra percepției publicului ce pare să devină dispus să înghită orice în numele political correctness-ului.

            Jurnaliștii care pun la îndoială o serie de acuzații și ridică problema încrederii cu care opinia publică trebuie să crediteze plângerile neprobate de comportament sexual impropriu la adresa unor celebrități publice versus reclamante sau reclamanți avizi de publicitate sunt înfierați și puși la zidul rușinii de către vectorii de opinie ai ,,corectitudinii”. Nimeni nu mai judecă acum temeiurile morale sau admisibilitatea de bun simț a unor acuzații ce par a fi fost în trecutul lor îndepărtat extrem de benefice unui mare număr dintre reclamanții de astăzi. ,,Un rol contra favoruri sexuale” a fost un secret á la Polichinelle încă de la apariția Hollywood-ului în anii ’20 ai secolului trecut și a fost utilizată ca ,,monedă de schimb” consensuală fiind practicată cu entuziasm de generații întregi în Fabrica de Vise. În definitiv, pentru orice om normal pare jenantă acum mirarea și uluirea practicate cu atâta talent de cohorte de beneficiari ai sistemului.

            Dar, dincolo de toate ipocriziile și realitatea cruntă a unui sistem bazat pe cerere și ofertă ce nu este reglată de cutume sau principii morale, trebuie să scoatem în evidență deriva drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane în societatea americană. Dispariția prezumției de nevinovăție precum și a cutumei de ,,In dubio pro reo” (de îndoială profită cel acuzat) plecând de la un caz real și condamnabil ne apare într-adevăr ca un punct de cotitură în care acuzația nesusținută de nimic precum și jurnalismul de linșaj pot schimba soarta unor oameni, a unei societăți și a unei civilizații într-un mod dureros de asemănător cu realitățile trăite de noi, europenii estici, în societățile nu demult și pare-se nu definitiv apuse.

 

 

Categorii:zilnice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *