Mă aflu la 2000 de kilometri de ţară şi răsuflarea ei caldă, mereu surprinzătoare, reuşeşte să mă răscolească ca dintotdeauna prin fapte mici, mesaje discrete şi veşti triumfătoare. Se pare că nici o distanţă nu este capabilă să estompeze realităţile româneşti de fiii ei, ce vieţuiesc acasă sau pe aiurea, aflaţi in căutarea norocului sau a scăpării.
Zilele acestea am norocul să vizitez târgul internaţional de bunuri şi servicii din industria alimentară ce se desfăşoară in Koln, locul unde odată la doi ani, mii de producători din intreaga lume dau măsura dezvoltării acestei industrii.
Plin de entuziasm şi speranţă, am dat buzna la pavilionul românesc pentru a vedea contribuţia şi aportul nostru la marele concert universal al industriei alimentare. Micul nostru pavilion, frumos semnalizat şi colorat in cele trei culori, nu sare in ochi prin dimensiune, dar compensează prin calitatea nucleului dur al producătorilor, ce zugrăvesc avansul tehnologic al ţării noastre, supranumite cândva “grânarul Europei”.
Prima impresie a vizitatorului este dată de un stand ce prezintă tradiţionalele noastre sticksuri, grisine şi covrigei, ce ne-au insoţit copilăria. Apoi privirea curioşilor este atrasă de două standuri cu nume arăbeşti, ce demonstrează incă o dată, dacă mai era nevoie, toleranţa românilor şi condiţiile create investitorilor din Orientul Mijlociu, in primitoarea noastră patrie. Doi paşi mai incolo, un producător de conserve de carne şi pateu a bulversat, printr-o abilă manevră de marketing, concurenţa de pe alte meleaguri, afişând un anunţ in mai multe limbi, ce a adunat specialiştii din industria conservelor de carne din intreaga lume in faţa standului cu pricina. Anunţul susţine, nici mai mult nici mai puţin, că producătorul român nu foloseşte coloranţi alimentari in producerea pateului. Dacă ar fi fost sincer până la capăt şi ar fi admis că nu foloseşte nici măcar ficat, dezvăluirea ar fi fost mult prea dureroasă pentru intreaga breaslă a manufacturierilor de cărniţă.
Un producător de făină, unul de acadele, precum şi eternii câştigători ai loteriei fiscului românesc, fraţii minune de pe Crişuri, intregesc cartea de vizită a pavilionului nostru. Iar faptul că standul cu cel mai mare succes din pavilionul nostru a fost o firmă ce a prezentat fructe prospete congelate, demonstrează, incă o dată, că natura este frate cu românul şi nu de puţine ori, poate fi chiar mai harnică.
Dar nu trebuie să disperăm! Deşi prezenţa noastră la acest târg a fost atât de discretă incât putem afirma că a trecut oarecum neobservată, România a fost in aceste zile pe prima pagină în toate ziarele din Germania.
Citind ziarele de acasă, inainte de plecare, am aflat că o româncă a primit premiul Nobel pentru literatură. De aceea, vă puteţi imagina cât de surprins am rămas, văzând că în toate ziarele nemţeşti a apărut pe prima pagină cum că Herta Muller a adus Germaniei incă un premiu Nobel pentru literatură! Inchipuiţi-vă oroarea mea când am citit in Der Spiegel că Herta Muller a fost descrisă ca o autoare germană care, scăpând din infernul României comuniste, prin măiestria scrierilor sale a făcut o tulburătoare cronică a unui spirit liber, intr-o societate marcată de dictatură. Iată incă o dovadă, a câta oare, in care meritele noastre sunt confiscate de alţii, care pe vremea in care noi ne băteam cu turcii la graniţele Europei, ei işi permiteau, la adăpostul crâncenei noastre jertfe, să construiasca catedrale.
Dezgustat de toate aceste nedreptăţi, m-am retras la hotel, hotărât să îmi înec amarul butonând telecomanda televizorului din dotare. A fost un nou prilej de enervare, când am văzut cum postul german de televiziune PRO 7 foloseşte cu neruşinare de mai mult de un an, logo-ul postului Prima TV, lansat acum două luni, “We love to entertain you!”. Se pare că nu a fost suficientă măgăria croaţilor, care au plagiat logo-ul doamnei ministru Udrea: “Land of choice”, cu aproape doi ani inainte de lansarea originalei campanii de promovare a turismului românesc, s-au găsit şi nemţii ăştia să ne copieze!
Intr-un ultim efort de reconciliere cu propria-mi personalitate şi cu mândria apartenenţei mele la societatea ce mă aşteaptă acasă, am decis să accesez internetul şi să citesc presa dâmboviţeană.
Veştile ce le-am primit m-au liniştit! Am aflat că cei trei bărbaţi, in care s-au adunat speranţele românilor pentru ciclopica confruntare din Noiembrie, au făcut dezvăluiri ce creionează sensibila lor latură umană.vAstfel, preşedintele in funcţie a recitat cu lacrimi in ochi la Pro Tv o poezie, din care imi permit să spicuiesc doar trei versuri: “Un trandafir, trei lacrimi ş-un sarut/ La capul mamei ce murise tristă/ Cu gandul la copilul ce-a crescut”. Am mai aflat, cu emoţie, cum contracandidatul Geoană a povestit in Playboy cum şi-a cucerit consoarta pe pârtia de schi, iar domnul Antonescu, in direct la televiziunea liderilor sindicali Realitatea Tv, deşi a declarat in nenumărate rânduri că nu doreşte să işi expună viaţa personală spaţiului public, a mărturisit că tatăl său a fost cald, foarte ludic şi chiar foarte jucăuş.
Cu siguranţă că acest gen de mărturisiri va fi greu de plagiat şi nu cred că le voi mai vedea la persoane publice din afara ţărişoarei noastre!