Mitocănia salvează România

În sfârşit, la finalul săptămânii trecute, s-a oficializat starea de campanie electorală, alertă şi premanentă, în care ne aflăm din decembrie anul trecut, de când s-au încheiat alegerile palamentare. Mare tâmpenie a fost ideea de a decala alegerile prezidenţiale de cele parlamentare! România şi economia ei s-au ales cu un an de stagnare şi cheltuieli inutile, chiar prosteşti, a căror unic temei a fost interesul electoral, nemaivorbind de aburelile şi aberaţiile pe care bietele noastre urechi au fost nevoite să le suporte de-a lungul ultimului an.
Înscrise în această campanie prezidenţială sunt zece persoane, din care două treimi pot fi luate doar sub beneficiu de inventar.
Domnilor Cernea şi Iane, reprezentanţii celor două partide ecologiste ce candidează la prima funcţie în stat, le aplaudăm iniţiativa prin care se speră, evident, o revigorare a curentului ecologist, dar îi compătimim pentru banii pe care îi vor cheltui pentru aceasta.
Un alt candidat este dl. Ninel Potârcă, în calitate de preşedinte al Patronatului Oamenilor de afaceri de Etnie Romă!!! Pentru cei ce nu pot asimila mental conceptul acestei organizaţii, trebuie să le precizăm că e vorba de acei minoritari, care în ţepele date Combinatului de la Galaţi, EON-ului, Fiscului, băncilor şi diverşilor fraieri, au folosit drept acoperire SRL-uri efemere. Ar fi interesant din punct de vedere penal, să vedem ce vechime în câmpul muncii au firmele patronate de cetăţenii care şi-au condus candidatul la BEC, într-o lungă coloană de Mercedesuri.
Dl. Kelemen Hunor candidează în special pentru a oficializa transferul de putere de la actualul preşedinte către el, transfer ce va avea loc în primăvara anului viitor şi în general, pentru a avea o bază electorală pentru negocierile de după.
Vadim candidează din consecvenţă, dar rezultatele se dovedesc din ce în ce mai palide, cu ocazia fiecăror alegeri, din simplul şi omenescul motiv, că securiştii care au avut rol de finanţatori şi organizatori ai campaniilor lui, l-au părăsit, au sărăcit, s-au ramolit sau slavă Domnului, au murit.
Transferaţii de la Vadim, precum şi dinozaurii politicii mlăştinoase de la începutul anilor 90 îl sprijină acum pe dl. Oprescu, cel care împlineşte un an şi jumătate de când doarme la Primăria Generală a Capitalei. Personaj veleitar, de sorginte securistică, are în această campanie un rol pozitiv, deoarece fură voturi atât de la Băsescu, cât şi de la Geoană.
Ceea ce apare ca amuzant este faptul că dl. Antonescu, singurul dintre candidaţii care contează, ce are un comportament civilizat, decent şi evoluează cu o alură de om normal, este atacat din răsputeri cu tot felul de prostii. Neputând fi atacat pentru îmbogăţiri miraculoase, comisioane ,,gazoase” şi rapturi imobiliare, precum preşedintele în funcţie, sau pentru trădări josnice şi aiureli amuzante, precum prostănacul lui Ilici, dl. Antonescu este încondeiat de puturos, palavragiu şi vândut mogulilor, mai exact d-lui Patriciu. Puturos că nu a semnat condica bălăcărelilor şi a frecării de mentă permanente din cloaca parlamentară, palavragiu pentru că vorbeşte bine, fără să citească din foi, lucru despre care se ştie că este periculos şi vândut mogulului Patriciu, proprietarul singurei reţele media care a anunţat că nu se va ocupa de politică în această perioadă electorală. Umflarea cu pompa în sondaje şi sprijinul făţiş acordat de Voiculescu şi Vântu lui Geoană, precum şi udatul cu cisternele de euro la rădăcina campaniei electorale prezidenţiale de catre asfaltangiii şi băieţii şmecheri din industrie şi energie nu se pune pentru analiştii media. Ceea ce la Antonescu este vină nedovedită, la cei doi preşedinţi de instituţii ale democraţiei sunt merite demonstrate.
Tristeţea electorului român este că, dacă doreşte să voteze împotriva celui care a transformat lichelismul, curvăsăreala, mitocănia şi scandalul permanent în politică de stat, i se oferă o variantă caraghioasă, necredibilă, de politician manevrat pe sfori de eminenţe cenuşii ale banului public şterpelit cu osârdie.
Deci, dacă nu vrem incompetenţă caraghioasă, ne poate salva doar mitocănia! Halal opţiuni, cumplit destin!

Comments are closed.