Scriu acestea vineri seara, cu două zile înainte de alegeri. După confruntarea de aseară, sunt pus în faţa celui mai greu moment de opţiune cetăţenească din viaţa mea!
A fost foarte simplu pentru mine să aleg în 1990 pentru Ion Raţiu şi să îmi repet opţiunea în 1992! Gentlemenul cu părul ca neaua şi cu ochii albaştri, strălucitori, care vorbea o limbă română literară dar extrem de surprinzătoare pentru acele vremuri, a fost o opţiune extrem de simplă pentru un student de 21 de ani, entuziast participant la Revoluţie. Ca mulţi alţi tineri, am fost sedus de discursul venerabilului patriot şi om de afaceri. Ascultam cu răsuflarea tăiată o melodioasă graseiere, în care cuvintele erau alese parcă dintr-un fond lexical ţinut la obroc în acele vremuri, deoarece dădea înţelesuri foarte precise ideilor, fiind lipsită de orice rumeguş al limbii de lemn, extrem de prezente atunci şi vai, chiar şi astăzi!
În 1996 am fost fericit, cu candoarea pe care ţi-o dă vârsta de 28 de ani, atunci când crezi cu adevărat că gestul tău de a alege este extrem de important pentru viitorul naţiei tale. Am votat cu Constantinescu şi am fost fericit! Nu mi-am explicat pe moment de ce câştigătorul, în seara proniei sale cereşti, în faţa a sute de mii de oameni îmbătaţi de victorie şi fremătând ca o mare furtunoasă zăgăzuită cu greu de Piaţa Universităţii, aşteptând să fie purtaţi într-un extaz de discursul noului Preşedinte, a clacat. Entuziaştii susţinători au recepţionat un discurs fâsâit ca un pârţ şi au fost trimişi acasă de cea mai proastă prestaţie a unui om politic câştigător, din istoria modernă a României. Mai târziu am aflat!
Deşi bine intenţionat, educaţia prolet-universitară nu i-a îngăduit să treacă peste umorile, infatuarea şi hachiţele de răsfăţat al sorţii, aflat din greşeală la conducerea unei naţiuni, într-un moment de graţie al istoriei.
În 2000 am fost disperat şi speriat! Disperat că a trebuit să votez un criminal, care poartă pe manşetele sale sângele compatrioţilor săi, el nefiind încercat de nici o remuşcare. Iar explicaţia gestului meu disperat stătea în spaima de un dictator grobian de mucava, care pe atunci era suficient de tânăr şi înconjurat de securişti periculoşi, ca să poată fi un pericol cumplit pentru o ţară ce nu-şi găsise încă făgaşul.
În mlăştinosul an 2004, în care padişahul tuciuriu Năstase a dus şpaga şi prostituţia intelectuală la cele mai înalte culmi postdecembriste, ascensiunea lui Băsescu, aureolat de eterna şi continua luptă anti PSD, a fost ca un aer curat într-o pivniţă îmbâcsită de miasme otrăvitoare. Imaginea de maidanez doborât la pământ de şuturile stăpânirii şi articulat cu reteveiele justiţiei pesediste, rostolit prin praf şi scuipat cu dispreţ, dar totuşi cu ochii injectaţi de furie şi mârâind la agresor, a devenit portstindardul opoziţiei şi al românilor curajoşi.
Mi-au trebuit trei ani de zile să înţeleg că Băsescu nu mârâia şi se agăţa cu colţii şi ghearele de drepturile amărâţilor şi a concetăţenilor. El avea o problemă cu împărţirea prăzii! El a venit la putere decis să preia coşul cu bunătăţi de la scufiţa cea pidosnică, ce trebuia apoi azvârlită la copoi, într-un gest de afirmare a victoriei totale şi indiscutabile.
De luni de zile, din acest colţ de pagină am râs, m-am minunat şi am colecţionat perlele lui Geoană! Sunt la vârsta la care nu mă mai dau în vânt după contrastul umbrelor de pe pereţii albi. Sunt dispus să accept că există un Dumnezeu al nătângilor, ce îi ocroteşte pe aceştia, dacă nu sunt atinşi de aripa ticăloşiei de genă.
Ieri am văzut în spatele lui Băsescu o gaşcă fremătândă, spurcată la gură, ce a grohăit de plăcere la cuţitele înfipte de acesta în beregata berbecului năuc de Geoană. Imaginea Monicăi Macovei, excitată de sângele papagalului şi prăvălindu-se în gâtul lui Băsescu la sfârşitul dezbaterii, înainte chiar de soţia şi de fiicele acestuia, m-a umplut de fiori.
A fost picătura care mi-a decis votul! Voi vota cu Prostănacul din trei motive şi voi încerca să-mi spăl păcatul cu o rugăciune:
Voi vota cu Geoană pentru a aduce Partidul Liberal la putere, într-un guvern condus de Klaus Johhanis.
Voi vota cu Geoană, pentru prestaţia lui Crin Antonescu din această campanie electorală şi pentru cea avută de acesta de când este la conducerea Partidului Liberal.
Voi vota cu Geoană pentru că scârba faţă de regimul lui Băsescu este mai mare şi mai puternică decât dispreţul faţă de Geoană şi PSD.
Şi mă voi ruga pentru iertarea păcatelor mele!
Mă voi ruga să-mi pară rău cât mai târziu pentru faptul că am votat cu Geoană şi PSD.
Pentru că în toată nebunia aceasta, ştiu cu precizie doar două lucruri: că o să-mi pară rău cu siguranţă că am votat cu Geoană şi că niciodată nu o să-mi pară rău că nu am votat cu Băsescu!