Pomana prostului şi guriştii lui Vlădescu

Mai deunăzi, aflarăm de la distinsa doamnă Geoană, poreclită ,,Mihaela dragostea mea”, cum că ghinionul, deja legendar al bărbăţelului dânsei, fuse de data asta provocat de atacurile energetice ale pedeleilor.
,,Cred că a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar în sală oameni care lucrau la acest lucru. Nu ştiu daca e o teorie sau alta, dar era pur si simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucăţi, care erau probabil decisive. Cred eu, e o părere personală. Cred că el le-a simţit atunci. Vreau să spun că am simţit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu mă puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu.” Iată deci, că Hrebenciucul Rozaliu are dreptate şi că atacul de psiho-pu-pu este confirmat de încă un membru al echipei electorale.
Vampirul energetic din Cotroceni era renumit până de curând prin efectul de epuizare fizică şi intelectuală pe care îl producea asupra femeilor ce îl înconjurau, dar se pare că puterile lui sunt aidoma viruşilor, care se transformă de la o zi la alta. Iată că, până la urmă, monstrul par-anormal şi echipa lui de manipulatori de unde cerebrale l-au atacat frontal pe Mirciulică, iar acesta, deşi îşi asigurase sprijinul financiar, politic şi media necesar pentru victorie, a fost luat prin surprindere şi a clacat.
Surse ascunse din preajma babei Georgeta Floarea şi a doamnei Marinela, văzătoarea în cristale de la OTV, ne-au mărturisit că preşedintele pesedist nu a fost la prima agresiune suportată. Primul atac de acest fel a fost suportat de Mirciulică atunci când într-o conferinţă de presă, întrebat fiind câţi ofiţeri de securitate mai sunt printre politicieni, a răspuns năuc: ,,Nu ştiu câţi mai suntem!”. Şamanul Costică Păstrăv din Bolintinul de Vale ne-a confirmat că atacurile au început să se repete din ce în ce mai des, cu aproape orice ocazie în care preşedintele Geoană deschidea gura în public. Misterioasele persoane, ce apar discret la fiecare conferinţă de presă a pesedeilor, au reuşit prin manipulare cerebrală să transforme întreaga conducere a partidului, în frunte cu Geoană, Vanghelie şi compania, în nişte veritabili atleţi ai gafelor.
Iar dacă pe unii, mizerabilul atac i-a tranformat în proşti, altora le-a modificat comportamentul. De exemplu, cum ar fi putut altfel baronul Ganea să se pună pe pipăit bulanele Mihaelei în transmisiune directă? Sau pe aceasta, să se apuce de rujat ca o tută de cartier în faţa discotecii, în pauza vestitei confruntării, de îl adusese pe săracul Johannis în preajma leşinului.
Se pare că toate aceste manevre de sabotaj psihic şi învăluire cerebrală au culminat în seara confruntării cu un adevărat masacru, în care Geoană a fost perpelit cu flacăra violet ca un porc în seara Ignatului. Şi cum e bine cunoscută tradiţia mioritico-pesedistă ca după sacrificare să se întindă o masă mare şi bogată cu toate cele, în curând vom avea Congresul PSD, unde se va face Pomana Prostului. La aceasta, vom vedea care din gospodarii pesedişti vor duce acasă slana şi cârnaţii, care lebărul sau sângeretele şi care din ei va ronţăi din urechile lui Mirciulică.
În răstimp ce în opoziţie se face Pomana Prostului, la putere se fredonează cu entuziasm cunoscutul şlagăr: Criza merge înainte, dar Băsescu-i preşedinte! Iar ,,El lider maximo”, vânătorul de moguli ce nu cunoaşte odihna, acţionează! Doar nu degeaba l-am ales la cârma ţării, aşa că la preacucernica dreaptă a lui Boc l-a postat pe apărătorul valorilor familiale, cunoscut sub numele de Vlădescu, sau finanţistul cu Maseratti.
Acesta, deşi nu demult defilase în straie liberale, a demonstrat că s-a obişnuit repede cu tunica pedelistă, luând măsuri energice în vederea combaterii crizei financiare. Prima lui măsură a demonstrat determinarea energică, în vederea asigurării condiţiilor propice de mediatizare a bătăliei purtate cu monetarul insuficient.
Astfel, domnul Andrei Gheorghe, zis şi ,,Moartea ratingului” a fost adus să gestioneze comunicarea cu contribuabilii, după principiul ţăranului care îşi duce gloaba la târg nu ca să o vândă ci ca să o facă de ruşine. Deşi, conform spuselor domnului ministru, celebra achiziţie era după trei zile de muncă ,,muci”, locul dl. Gheorghe este asigurat. Dacă vreodată Preşedintele va dori să remanieze oleacă Guvernul, începând chiar cu premierul, nu va trebui să facă altceva decât să organizeze o dezbatere finanţistă cu Gheorghe amfitrion, avându-l ca invitat pe premier. Emisiunea se va desfăsura pe o scenă de minim 15 metri înălţime, prevăzută cu scări eliptice şi înguste. Cu siguranţă a doua oară nu îi va scăpa!
Cadrul muzical al sechestrărilor şi blocărilor de conturi, cu care micul întreprinzător va fi ajutat de Finanţe să trecă criza, va fi asigurat de Dan Bitman, ales pesemne în urma interpretării deosebit de sugestive a hitul-ui ,,Ţi-am luat şi ultimul inel!”.
Români, dormiţi liniştiţi! Guvernul Boc veghează pentru voi, doar că la sfârşitul viselor, îngerii ce vă veghează o să vă dea fluturi de foame în stomac!

Comments are closed.