Fiecare dintre noi, că de’… oameni suntem!, avem câte un personaj preferat în orice domeniu de activitate, sport, politică sau literatură. Sentimentul omenesc de a considera pe cineva mai bun, mai valoros, mai important într-un anumit domeniu mă macină și pe mine dintotdeauna. Deși am încercat mereu să-mi educ pragmatismul, nu am putut scăpa de această slăbiciune care mă face să păstrez în minte în fiecare moment un clasament al figurilor preferate.

Astfel, acum, la ceas de mărturisiri în prag de primăvară, trebuie să recunosc că ministrul meu preferat a fost și este Teodor ,,Pleașcă” Paleologu. Dar pentru că astăzi, din păcate, mantia funcției nu îl mai înveșmântează cu autoritatea ministeriabilă pe preferatul meu, rezerva dânsului în clasamentul meu personal, și mă refer aici la distinsul domn Nelu Ioan Botiș, a devenit titularul simpatiei mele.

Bonom și pașnic, cârmuit de o privire mereu nedumerită, dl.Botiș cu statura sa de mezelar și prestanța sa de mecanic auto, a adus mereu în guvernul condus de minusculul neliniștit, mă refer aici la proteza d-lui Băsescu ce răspunde la diminutivul de ,,Emilache”, un aer de tihnă și respect al siestei. Mereu molcom și greoi, atent să nu transpire, domnul Ioan Nelu, deși a plecat în viață cu handicapul lipsei de imaginație al nașului său, și-a croit drum în viață cu meticulozitate ardelenească. Ajuns în suita domnului Boc, Neluțu a folosit cele două parole ardelenești ale competenței în ședințele de partid, utilizând profesionist expresiile: ,, Nytălai mă’ pe Emiluț, ce fișior fain îi!” și ,, Meri bă la dracu și votyază mă cu pedyele-ul, mă!”, astfel încât în ranița lui de ostaș molcom s-a găsit un baston de ministru.

Deunăzi, o televiziune moguliană plictisindu-se pesemne de uitat în ograda lui Udrea și-a aruncat privirea în trecere în curtea ministrului de Năsăud unde, efectiv, s-a împiedicat de-o taină mare. Taina, fiind mare, se cuvenea o țâră și ascunsă, dar din lipsă de energie și imaginație, ea zăcea ca proasta-n drum.

Neluțu Ioan fiind la putere amu, o cujetat să-și ie niște parale și să le ducă, ca tăt omu’ gospodar, acasă la nevastă! Și pentru asta, el s-o gândit, dară nu mult!

Așa că, și-a făcut și el ca tot omu, un ONG cu sediu acasă la el, cu nevasta directoare și cu nașa și bona fondatoare apoi, după ce greul hârtiilor o fost dară mântuit, și-o dat niște bani de la Minister. Și pe de-a dreptul, dară! Că doar nu era bolund să muncească ca la galeră și să astupe urmele de la furăciune! Las’ c-o da El, o ploaie sau un omăt și s-or șterge ele singure!

Azi îl văzui pe Neluțu la televizor și mi-a fost milă de el! Păi se poate atâta ghinion! Ședea săracul, în bătaia camerelor de luat vederi, și se scărpina în țeastă nedumerit de istețimea reporterilor regățeni apoi oftând ca înainte de o coasă în dosul șurii, spuse apăsat și demn:

-O să reflectez, iar dacă e cazul, o să-mi dau demisia!

Ce mai vuiet, ce mai zarvă se stârni în țărișoară: Oare ce-o să facă dom’ ministru? Fremătau fătucele de le televizor, se dădeau de ceasul morții analiștii, breaking news-urile sfâșiau ecranele.

Dar, în ăst timp, dinspre ministerul Muncii o tăcere adâncă se lăsase. Numai reflecțiile lui Neluțu tulburau liniștea meditației trosnind ca niște plute de lemn ce treceau poticnindu-se peste pragurile pietroase ale Bistriței.

Și luă Neluțu gândul demisiei și îl reflectă, îl răsuci, îl mestecă cu măseaua de minte, îl întinse ca o ciungă apoi îl făcu mărunțel între degete și-l puse înapoi, în cap. Nicicum nu se potrivea! Așa că, ce-i mai rămase de făcut? Îl sună pe Emiluț, dară!

-Bă Neluțu, așa-ți trebe! Bă, dacă nu ști să faci așa ceva, de ce nu întrebi, mă?

-Te făcură ăștia de căcat, mă! Ce-o să-i zic, mă, acum lu’ Șefu’! Acum ți-o trebuit și ție, în prag de Congres? dădu ochii peste cap Boc. Din telefon se auziră niște suspine, iar un nas fu suflat ca un trombon la Târgul de Fete din Apuseni, Emil fu mișcat și reveni la sentimente mai bune. În definitiv, era vorba de-un ardelean de-al său!

-Uite cum o să faci! Ieși la televizor și le zici că din punct de vedere juridic între tine și firma neveste-ti nu-i nici o legătură. Ai înțeles, Neluțule! Și vezi, ai grijă, nu care cumva să zici că între tine și nevastă-ta nu e nici o legătură! Apoi, le spui că ea pleacă dar tu rămâi! Și că, de acum încolo, nu mai e nici un conflict de interese iar tu te pui la dispoziția lui ANI. Îl sun eu pe zulufatul ăla și te rezolv! M-ai înțeles bă!

Un zâmbet mare se iți pe tarlaua facială a lui Neluțu! -No, vezi dară! De-aia e Emiluț priministru, mă! Că e diștept!

Amu’, că problema e rezolvată, Neluțu se întoarse la gândurile ce-l copleșiseră la auzul veștii că muierea trebe’ să plece. Fără salar-ul ei, die undie Dumniezău, să ia parale ca să repare gardul socrilor din Năsăud?