Recitindu-mi ultimul articol postat pe acest blog, trebuie să recunosc cu sinceritate că sunt un jalnic analist politic. Deși urmăresc de atâția ani prestațiile politice ale diverșilor politicieni din această țară, am rămas și eu, ca și atâția alții, cu gura căscată la declarațiile președintelui Băsescu.

Mai mult ca niciodata, trebuie să admirăm înțelepciunea populară care spune că atunci când Dumnezeu vrea să piardă un om, mai întâi îi ia mințile. De oricât de multă prostie și suficiență îl poți bănui pe numitul Băsescu, parcă această ultimă declarație, în care se ia la trântă cu istoria, conține totuși germenii unei decuplări de la realitate. Senzația pe care o capeți, urmărind prestația din ultimul timp a acestui individ ajuns printr-o nefericită greșeală a istoriei în fruntea acestui stat, este că metoda de lucru a administrației prezidențiale a devenit pusul rahatului pe ventilator.

Îndârjirea de a se lua la harță cu toată lumea și de a sfida bunul simț prin tot felul de imbecilități afirmate de la înălțimea scaunului prezidențial a devenit de domeniul patologicului. Bădărănia arhicunoscută a acestui personaj a reușit să scape din corsetul funcției publice și să se reverse mustind asupra întregii țări punându-și, după cum era de așteptat, până și pe ultimii săi fani care mai posedă o urmă de bun simț, într-o postură imposibilă.

Sunt curios care ar putea fi justificările unui Cărtărescu, Patapievici, Mihăeș sau T.R.U, cunoscuți fani ai ,, reformatorului de la Cotroceni”, la adresa declarațiilor acestuia despre Regele Mihai. Afirmația prin care Mareșalul Antonescu este făcut ,, prim-ministru” iar răspunzător de Holocaust este făcut Regele Mihai, care era șef al statului, ne face să îl bănuim pe actualul președinte nu doar de lipsa unor elementare cunoștințe de istorie, ci și de o anume proiecție în trecut a convingerii sale că funcția de prim-ministru în această țară este aceea de vechil al șefului de stat.

Dacă până mai ieri de’alde Voinescu, Pora și Preda încă mai făceau chip cioplit la orice bazaconie de-a șefului, astăzi parcă și aceștia se văd nevoiți să se delimiteze jenați de mitocanul prezidențial. Mitocan, care interpelat la Bruxelles pe seama acestor declarații, a ținut ostentativ să se lămurească faptul că nu a fost înțeles greșit; ,,Tocmai la Bruxelles v-ați gândit că nu puteți dormi de clarificări?”. Adică un fel de; ,, Ce tot vă f.. grija, măi băieți!”.

Spre marea lui uimire, Băsescu mai este azi apărat în public doar de personaje ca Udrea și Sergiu Nicolaescu. Dacă la prințesa tupeului din Pleșcoi nu ne-ar mira nici dacă ar râma și prin hazna după mentorul ei, la conu’ Sergiu vedem cum lipsa reflectoarelor încurajează frustrarea senilă ce îl macină pe ,, cel mai mare regizor din istorie”, asta după propriile lui spuse.

Mai răsare de pe aiurea și un Dragoș Aligică care se căinează fals și pudibond: ,, Vezi Doamne! Ce mare șmecherie s-a întâmplat? Ce se oripilează dom’le ăștia doar pentru atâta lucru!”.

Toți acești imbecili, de la cel cu gura spartă și până la lătrăii lui, nu reușesc să înțeleagă de ce s-a scandalizat lumea în halul acesta, când ei asta fac de dimineața până seara. Ce este atât de special în cazul acesta?

O să le fac un serviciu și o să le vând un pont! Pentru faptul că mitocanul din dealul Cotroceniului trage o flegmă pe un bătrân care nu l-a deranjat niciodată și nu a emis vreo părere, bună sau rea, la adresa Instituției care îl succede, nu mă așteptam ca cei șapte ani de acasă sau vreo urmă de bun simț și respect să îl oprească.

Problema care a apărut acum și pentru care o să plătească, cu vârf și îndesat, la următoarele alegeri PDL-ul domnului Băsescu, este că acum nu i-a enervat pe răpănoșii care merg la vot pentru o găleată portocalie sau un ajutor social aruncat pe fereastră, ci pe cei mulți, care demult nu mai sunt interesați de păruielile din politica românească.

Acestora, cetățenilor care nu mai vin demult la vot din respect față de valorile lor, atenția le-a fost atrasă de flegma urduroasă pe care un bețiv a trimis-o pe fața unui simbol al României. Un simbol compus din măreția jertfei de sine, bunul simț ca armură și demnitate în fața vicisitudinilor ce au lovit această țară. De aceea, mitocănia asta nu a fost ca celelalte, cotidiene și numeroase, în care se păruie niște indivizi similari.

Sau ca să fim pe înțelesul lui Nuți și Chioru:

-Ai grijă, bă mitocane! Nu borî în biserică, că nu ești la tine acasă, în sufrageria cu balerine de porțelan și ,,Răpirea din serai” adusă de la Stambul în cală!