Marea Năuceală

Pe zi ce trece ne afundăm într-o năuceală ce poate fi citită într-o cheie electorală, deocamdată. Odată trecute alegerile însă, tot ceea ce poate fi justificat acum, rămâne ca un lest cu adrisant necunoscut care roade ca un cancer o societate ce pare ambetată și cuprinsă oarecum de năuceală.

Avem o stângă, vorba vine, compusă din oameni politici bogați ce guvernează cu măsuri de dreapta și folosesc cinic mita electorală știind că afacerile lor nu pot fi influențate de pomenile date din banul public, ba dimpotrivă!

Avem o dreaptă, vorba vine, compusă din oameni racordați la banul public ce guvernează și propun măsuri de stânga încercând să contracareze așa zisele măsuri de stânga pe care liberalii nu reușesc nici cu un dicționar să le citească ca fiind de dreapta.

Avem un ALDE, cică de dreapta, care anunța că va sprijini orice măsură care vine dinspre o așa zisă stânga! În final, ei sunt cei mai sinceri! Asta dacă nu ar putea fi bănuiți, pe bună dreptate, că sunt în aceeași barcă cu penalii din PDS care încearcă să scape de justiție și pentru aceasta ar fi dispuși de orice contorsionism benefic.

Avem un PRU care se dă de stânga dar radiază fascism și naționalism de extremă dreapta ce ține în geam, drept icoană, un fost premier de stânga. El, fostul premierul, n-are nici o problemă, întrucât el nu a știut niciodată cu adevărat pe care parte a doctrinei s-a dat cu barca!

Avem un PMP agresiv și tont care are totuși o calitate! Nu se reclamă de la nici o doctrină și și-a pus pe steag disponibilitatea de a susține orice toană care-i vine pe chelie unui bețiv ratat, fost președinte cu familie penală, ofticat că ,,structurile de forță” l-au uitat!

Avem un USR ce băjbâie și se chinuie să iasă cu oameni noi, așa cum pare să vrea și nația, dar căruia i se reproșează că nu are experiență politică și nu face frumos la pulime!

Avem o presă de doi bani cuprinsă de microbul conspirației și care ține obiectivitatea drept o slăbiciune iar în locul argumentului folosește răgetul.

Deși necunoscută lor, există o logica elementară care face din aceste maglavaisuri să se aștearnă pe capul electoratului ca principala temă a campaniei întrebarea dacă ,,Ești sau nu mândru că ești român?”. Nimeni nu își mai pune problema stupidității acestei deliberări deoarece, după cum am arătat mai sus, nimeni nu înțelege nimic și nici unul nu ascultă pe celălalt!

A te naște român e o întâmplare cam la fel cum este cea de a te naște negru, alb, galben, cu părul roșu sau cu ochii căprui! Poți să fi mândru că ai 47 la piciorul ca o lopată sau poți să fi convins cu un 37 finuț este o culme a sofisticărelii! Nimeni nu te poate contrazice!

Dar să presupunem că spiritul uman, așa funcționează el, n-ai ce-i face, are nevoie de un sentiment al apartenenței la ceva mai mare, mai puternic, și care ar putea să te lecuiască de frica de necunoscut și, mai rău, de frica de tine însuți! E complicat să obții un răspuns dacă îl întrebi pe un suporter stelist de ce simte nevoia să îi stâlcească tărtăcuța unui amărât ce poartă un fular alb-roșu. E cam la fel cum ai încerca să chestionezi un român verde din Teleorman de ce urăște din tot sufletul un secui din Harghita, sau rămânând în aceeași cheie, de ce un aprig susținător al familiei tradiționale este deranjat de ce fac doi oameni de același sex în intimitatea lor?

Argumente pentru explicarea acestor dileme de mai sus se găsesc la purtător și sunt disponibile în număr nelimitat! Nimeni nu simte nevoia să le discute sau să cugete asupra lor. Ele sunt troznite în creștetul celuilat precum un par și sunt încununate de o flegmă! Oameni ce par a fi subțiri, mămici duioase, bătrâni marinați în frustrări și imberbi incompatibili la educație, cu toții au un numitor comun și anume: lipsa oricărui dubiu ce vine la pachet cu posesia unor convingeri ferme, de neclintit!

E adevărat că a fi sensibil la dramele copiilor orfani nu e atât de cool precum a fi revoltat la presupusele drame ce pot apărea la orizontul unui copil înfiat de un cuplu homo.

Când cineva te fură și te înșeală e mai bine ca acela să fie neam cu tine și nu o liftă străină! În toată nenorocirea este și o mică satisfacție, insesizabilă pentru alții, și anume că data viitoare tu, sau vreun plod de-al tău, ar putea să facă același lucru altuia!

Din păcate, patriotismul în zilele acestea presupune a-ți pișa ochii la steag, la uniformă, a fi agresiv și necruțător cu ceilalți impunându-le voința ta. Dacă ar fi practicat prin educație, curățenie, toleranță și exemplu de bună practică poate că ar face un polonez, neamț sau albanez să se uite mirat după tine și să exclame cu admirație în urma ta!

Poate că ne-am simți bine, dar nu mult! Nu am mai semăna cu ceilalți, cei mulți aidoma nouă, pe care nu-i muncesc gânduri de acest gen. Vorba aia, nu am mai fi șmecheri!