Sinecuristul care s-a răzbunat pe sistem

             Dacă un artist ar dori să creeze o reprezentare vizuală a conceptului de timp pierdut degeaba ar putea oricând să apeleze la domnul Emil Constantinescu pentru postura de model.

            -Cine este domnul Emil Constantinescu?! Cum nu știți? Ei bine, hai că nu-i nici o catastrofă… Mai sunt încă 80% din cetățenii acestei țări care sunt în situația dumneavoastră.

            Acest domn este fostul președinte al României care s-a remarcat prin faptul că știa adresa exactă a chioșcului de unde își cumpăra venerabilul Coposu Kent-ul și îl scutea pe senior de alergătură. Tot el este și cel care a promis că odată ajuns președinte îl va readuce pe rege înapoi la putere dar apoi, în cei patru ani cât a stat la Cotroceni, a făcut urechea toacă la orice aluzie referitoare la monarhie. Tot el este și personajul politic care a dat cea mai clară definiție a abuzului de putere. Întrebat de reporteri de ce a numit în funcția de consilier prezidențial pe fiul lui Zoe Petre, un neica nimeni, acesta a răspuns: Pentru că am suficient sprijin electoral ca să-mi permit asta!

            Așa că nemulțumiții lui ,,Alte întrebări?” să se mai liniștească. Dacă dai cu grebla prin mâlul nesimțirii politicianiste undeva, la fund, ai să dai și de ,,liderul regional” care a băgat PNȚ-ul în cartea de istorie. Ajuns singura speranță a opoziției în 2000 când Iliescu și Vadim culegeau roadele unei guvernări marcate de ,,profesioniștii” Ciorbea, Băsescu și Radu Vasile, domnul Milică a șters-o pe ușa din dos murmurând cu vocea tremurată: M-a învins sistemul!. Apoi, s-a dus să se bage cu dea sila în istorie dacă a văzut că prezența lui în politica românească a avut tot atâta consistență cât o bășină sfioasă într-o peșteră.

            Dacă din greșeală dați cumva printr-o bibliotecă de o lespede de 3000 de pagini în care Milica a scris minut cu minut ce a făcut el în patru ani la Cotroceni, inclusiv fotocopiile după registrul vizitatorilor pentru cei care au trecut în audiență pe la palat, să nu vă speriați! La scrierea acestei cărți nu a suferit nimeni, nici animalele nu au fost vătămate în vreun fel, doar un pâlc de copaci ce puteau avea o soartă mai bună au fost sacrificați de acest Balzac al ego-ului său propriu.

            România a dat de băut după ce a scăpat de acest Moș Quijote ce speria bufnițele Cotroceniului cu ședințele sale de la miezul nopții și a reușit să-și revină din șoc după un tratament de câteva mandate de aroganță și nesimțiri care erau totuși mai simpatice și mai pe înțelesul pulimii decât fandoselile de Richard al III-lea declamate în fața unui public captiv și somnoros. Rar, slavă Domnului, pe la vreo zi națională caii de la defilare mai fornăiau neliniștiți când treceau pe lângă o arătare pe care flutura pardesiul mai ceva ca tricolorul de pe Arcul de Triumf. Nici ei și nici restul participanților nu știau care e treaba cu pensionarul ăla băgăcios care îl înghesuia pe eternul Iliescu și care stătea mereu cu spatele la Regele Mihai.

            Astăzi, din păcate, lumea a primit mai multe informații despre arătare pentru că domnul Tăriceanu confruntat cu dilema dacă și-a deschis prohabul înainte sau după ce a folosit hârtia igienică, s-a supărat pe istorie și pe trecerea timpului și a pus în lumina reflectoarelor, numai așa, de-al dracului!, piaza rea de pe vremea când era la a treia nevastă.

            Geologul Milică va primi prin bunăvoința PSD-ALDE, adică sistemul, un purcoi de parale pentru înființarea și funcționarea ,,Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”. Cât de avansate vor fi studiile nu știm dar dacă domnul Cărtărăscu nu ia cumva vreun Nobel până atunci, știm siguri că pe banii noștrii vor avea și Băsescu și Tăriceanu, ba chiar și unul Năstase, unde să meargă diminețile la o cafea, recte una mică cu trei cuburi, să povestească cum au pus ei România pe șine.

            Asta ar fi o temă de ridicat atenției publice pentru deputații liberali aflați se pare în opoziție dar mi-e că de 8 Martie conducerea partidului e plecată la coafor iar deputatul meu, Costel Alexe, e ocupat să-și dăruiască burții sale un mărțișor de la admiratoarele din circumscripție.

            Așa că ridic eu tema asta dacă nu găsim vreun factor de răspundere prin zonă: E frumos ca din banii strânși de pe taxele noastre nea Milică să-și umple timpul la pensie omorând copacii? Unde sunt feisbuciștii care luptă împotriva tăierii pădurilor?