Iubesc filmul și cred că sunt un spectator cu o oarecare experiență în ale cinematografiei așa că am așteptat cu nerăbdare să pot viziona ,,Regina Maria” la cinema. Văzusem nu de mult trailer-ul și nu aveam așteptări din cale afară dar, pentru că am iubit dintotdeauna acest personaj pe care îl consider unul din cele mai puternice, binefăcătoare și importante figuri din istoria României, curiozitatea a fost mai puternică decât o stimabilă reținere.
Muzica, scenografia și imaginea, dealtfel remarcate chiar din trailer, au fost o momeală eficientă și pot spune cu mâna pe inimă că sunt de un nivel bun și sunt singurele reușite notabile ale acestei producții.
Și acum să vorbim despre motivele care au făcut ca acum să vorbim despre primele 20 de minute din film și nu de o cronică normală.
Cred că singurul lucru mai sinistru decât să urmăresc un film ale cărui replici sunt o împletire dintre tușele groase de propagandă ale ceaușismului și imaginația neclăită a lui Sergiu Nicolaescu este să experimentez acestă senzație la 30 de ani de la căderea lui Ceaușescu și la o sumă de ani de la dispariția fizică a neregretatului, de către mine, regizor de casă al propagandei național comuniste. Dar, țin să atrag atenția că nu îi acuz pe realizatorii acestui film de faptul că ar face vreo propagandă pentru că dacă ar fi fost așa, nota bene, am fi avut măcar niște oameni care știu ce vor, au idee despre ce s-a întâmplat în acea perioadă și au un plan cu spectatorii. Ceea ce nu este cazul în acest film!
Scenariul este de-o năuceală cutremurătoare iar faptul că la realizarea lui s-au înghiontit de alde Alexis Cahill, Gabi Antal, Brigitte Drotlof, Maria Denise Teodoru și Ioana Manea se vede de la o poștă. Era o vorbă din bătrâni că copilul cu multe moașe are mari șanse să moară sufocat lucru care se și întâmplă cu acest film. Mai exact copilul, adică filmul, se naște vânăt la față, cu căile respiratorii blocate, și decedează întru Domnul în primele 15 minute. Eu am plecat după 20 pentru că începuse să miroasă a hoit cinematografic.
Este evident că pe actrița Roxana Lupu nu o iubește camera. Sau, ca să fim mai îngăduitori, nu în filmul ăsta. Iar jocul ei îmi aduce aminte de o fostă colegă de clasă care greșea mereu tramvaiul și întreba pe toată lumea ce să facă nereușind în cele din urmă să urmeze vreun sfat. Este mereu nedumerită, întrebătoare, aprigă cu cine nu contează și cochetă cu cine nu trebuie. Scena din deschiderea filmului în care ea și cu mareșalul Curții Baliff se duc să dea pâine la săracii din mahala, Oh Mon Dieu!, este de un penibil desăvârșit. Dacă Alexis, Gabi, Brigitte și tot neamul lor cel adormit au impresia că atunci când regina Maria se scobora în popor acesta o împingeau de la unul la altul ca pe o minge de rugby în timp ce se intona melodia ,,Dați-ne pâine că ne mor copii de foame”se înșală amarnic! E drept că poți să auzi acest refren dimineața la 5.00 a.m. când ieși din club de la Fratello și oprești pe Dorobanți la o cafea și un Redbull dar pot să-i asigur că regina nu avea un astfel de tratament din partea poporului.
Dragă Alexis și dragi producători, fără să citiți istorie nu aveți de unde ști că Nando a fost un bărbat urâțel, mototol și clăpăug chiar dacă a fost un rege mare iar prințul Știrbey a fost un bărbat bine, frumos și cu o prestanță de macho care creștea umezeala în atmosferă când se apropia de un salon de dame. În film prințul pare un lăutar de pe panourile de reclamă cu muzică pentru nunți din județul Cluj. Nici o femeie nu l-ar înșela pe bărbatul său, care în film chiar este arătos și unul dintre puținii care nu se face de râs, cu glanetașul care pare în permanență logodit cu penibilul.
Să faci din personajul Carol al II-lea unul care a avut ceva de spus în pregătirea politicii externe a României și participant frecvent la Consiliile de Coroană este de o inteligență și o pregătire istorică cam de același calibru cu tâmpenia redării unui consiliu de Coroană în care se vorbește în engleză cu contele de Saint Aulaire, ambasadorul Franței la București.
Nu mai vorbesc de penibila scenă de la Trianon când Brătianu, jucat prost dealtminteri, răcnește ca arendașul la negustori iar Wilson, Clemanceau și Lloyd George fac figură de gospodine înșelate la cântar.
În concluzie, nu mergeți la film. Pare făcut de niște cocalari care nu au avut bunul simț să treacă de o cercetare istorică feisbuccistă. Cu banii de pe film, dacă vreți să faceți o faptă bună, cumpărați o carte de istorie a României. Oridecare ar fi. Și trimiteți-o producătorului filmului!
