Sfârşitul de campanie se apropie cătinel, umplându-ne de o mâzgă puturoasă, care ne face să închidem televizoarele la simpla menţionare a numelor candidaţilor.
E clar că cel care a câştigat cel mai mult în aceste alegeri, Crin Antonescu, este cel care prin prestaţia lui ulterioară va hotărâ câştigătorul celei de-a doua ture de prezidenţiale. Următorul beneficiar este, paradoxal, Klaus Johannis, cel care deşi nu a participat la confruntarea electorală din care ieşim, a tăcut cu eroism în cel puţin aceeaşi măsură în care ceilalţi au vorbit.
Geoană rămâne acelaşi insipid, incolor, inodor, cumplit de plictisitor şi greu credibil, dar norocul lui, a fost bine sfătuit în această campanie, în care a pozat rolul împăciuitorului prin excelenţă. După victorie, sperăm să îşi regăsească ştaiful comportamentului de la Externe şi să lase biata ţară în pace, fără să ţină să ne dovedească cât de viril şi jucător este el în raport cu Parlamentul şi alte instituţii.
Se spune că apusurile de soare sunt frumoase şi de neuitat, mai ales când ne încântă privirea cu irizaţiile lor roşii, sângerii sau portocalii. Apusul roşiatic l-am trăit cu entuziasm acum cinci ani şi amintirile pe care le avem de atunci sunt pline de entuziasmul cu care am îmbrăţişat schimbarea de regim. Apunea atunci un regim fanariot, corupt, condus de un padişah tuciuriu lacom şi narcissist, care reuşise performanţa de a lua şi de a da şpagă aproape oricui. Veneau la putere, cel puţin aşa ne-au dat impresia, oameni curajoşi, incoruptibili şi care doreau să ne integreze într-o lume în care normalitatea şi civilizaţia europeană sunt valori cotidiene.
Apusul portocaliu de acum nu cred că aduce iluzii nimănui. Lumea nu îşi mai doreşte vise frumoase şi paradisuri tangibile în viaţa care ne mai aşteaptă. Toţi ne dorim acum puţină linişte, un comportament civilizat al instituţiilor statului, o concentrare a Executivului, măcar acum în al doisprezecelea ceas, pe problemele economiei şi dacă se poate, puţin bun simţ. Regimul Băsescu ne dovedeşte, dacă mai era nevoie, că circul, manipularea, maneaua electorală şi scandalul perpetuu în care excelează titularul sunt singura ofertă sinceră pe care o face României.
Ani de zile i-a mers lui Băsescu cu scandalul, până când alţii, sau oameni de-ai lui pe care i-a ţepuit, i-au preluat stilul, l-au perfecţionat şi acum îi dau la gioale cu propria-i progenitură. Sau cum ar spune românii, cui pe cui se scoate sau mahmureala cu beţie se tratează, conform procedurilor de la Golden Blitz.
După cum ştim, puterea corupe, şi ni se dovedeşte din nou că puterea absolută ia minţile. Lumea ar fi înghiţit scandalul lui Băsescu, că doar de, nu de circ ducem lipsă aici, la porţile Orientului. Dar pentru ca apostolul anticorupţiei şi al moralităţii mioritice să-şi tragă casă mitocăneşte încă din primul an de preşedinţie, frate-su să fie pocnit de geniul financiar, fata cea mare să câştige din căratul dosarelor la instanţă şi notăria în Păuneşti un milion de euro într-un an, e prea de tot!
Caraghioslâcul cu Eba europarlamentar, în condiţiile unor vădite dizabilităţi de comunicare şi lacune grave de cunoştinţe elementare, nu a făcut altceva decât să pună bomboana pe colivă.
Dar poate nici acestea nu ar fi fost suficiente să îl îngroape pe Băsescu, aşa cum şi-a pus el singur lespedea pe mormânt, cu Elena Udrea.
Vedeta blondă, cu juponul roz, mulat pe popou, a năvălit în politica românească şi a traversat-o folosind cu mare viteză şi îndemânare făgaşul bătătorit al ţiitoarelor modeste la mansardă şi mustind de tupeu.
Însămânţată în PSD de Guşă, preluată de liberali la Capitală, blonda din Pleşcoi îşi găseşte rapid un reazem financiar în precinstitul Cocoş, cel care alături de Petrache şi Bittner reprezentau cândva mafia securisto-pesedistă pentru Băsescu. Prăvălită de admiraţie pentru Băsescu, devine rapid consilier la Primărie, apoi secretar general al PDL-ului, spre disperarea greilor din partid şi spre amuzamentul clasei politice. În curând, numărul gafelor sale este pus în umbră doar de ieşirile sale pasionale în favoarea macho-ului prezidenţial.
Spre oroarea oamenilor serioşi şi spre bucuria reporteriţelor toante şi fomiste, madam devine ministru, apoi mon Dieu! primeşte şi al doilea portofoliu! Croşetează în direct pe TV, apoi dă cu mopul sau ne oripilează cu reţete de prăjituri, pentru ca, luată de val, să ajungă să-şi cânte osanale sie însăşi, la radio, spre uluirea lui Turcescu.
Toate ca toate, dar prestaţia ei, de la confruntarea de la Cluj, a atins apogeul şi a turnat plumb în cizme staffului prezidenţial. Încăpăţânarea de a sta în bătaia camerelor de vederi, cu preţul mutării primei doamne numai pentru a face loc în cadru paţachinei, prestaţia ei fornăitoare şi aplauzele de un entuziasm tâmp au avut efectul unei grenade de personal în rândul fanilor şi al spectatorilor.
Într-o ţară cu amintirea vie a unor Elena Lupescu sau Ceauşescu, să încaleci stăpânul şi să mai ai pretenţia să fii şi admirată nu e o dovadă de inteligenţă. Nici din partea ei şi nici dintr-a stăpânului. De vreo câteva zile, madam Elena a cam dispărut de pe televizoare.
Să vedem acum dacă va mai apărea. Şi dacă da, la braţ cu cine?!